Concursul conceptiilor programelor de stat si proiectelor pentru 2010

2009-04-03

CONSILIUL SUPREM PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ

AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

anunţă pentru anul 2010 concursul:

 

1. Concepţiilor programelor de stat în sfera ştiinţei şi inovării, conform direcţiilor strategice.

 

Prioritare se consideră domeniile:

a) elaborarea modelelor economice de dezvoltare a ţării în condiţii de criză şi de risc;

b) prognozarea şi evoluţia demografică pe o perioadă de 10-20 de ani;

c) studiul şi premisele juridice şi economice de reintegrare a ţării şi integrare europeană;

d) matematică şi matematică aplicată;

e) creare soiurilor de plante şi tehnologiilor performante de creştere.

 

Concepţia programului încadrează:

scopul;

obiectivele;

valoarea problemei  în contextul economic, social sau ecologic;

actualitatea ştiinţifică şi practică a problemei;

informaţia referitor la cercetările si elaborările analogice existente in tară şi peste hotare;

metodele şi căile  de  realizare a programului;

termenul (ce nu va depăşi 4 ani)  de realizare a programului;

date despre organizaţia-executant de bază a programului şi potenţialul ei de cercetare;

estimarea costului programului de stat (total şi pe ani);

sursele de cofinanţare;

profunditatea investigaţiilor bibliografice;

publicaţii în reviste recenzate naţionale şi internaţionale, monografii;

rezultatele scontate şi nivelul de competitivitate ale acestora pe piaţa internă şi externă;

impactul socio-economic al rezultatelor programului.

 

2. Proiectelor pentru procurarea echipamentului ştiinţific, conform direcţiilor strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării.

Termenul de realizare a unui proiect nu va depăşi 1 an. Costul unui proiect – până la 500,0 mii lei.

Propunerea de proiect va include următoarele condiţii:

a) echipa de realizare are o concepţie argumentată în ce priveşte contribuţia ei ulterioară la dezvoltarea domeniului ştiinţific în care activează, importanţa şi perspectivele cercetărilor ştiinţifice din cadrul laboratorului sau centrului în plan naţional şi global; 

b) conducătorul de proiect este doctor habilitat sau doctor în ştiinţe;

c) la realizarea proiectului vor participa cel puţin 3 tineri, inclusiv nu mai puţin de un masterand sau doctorand, iar ceilalţi executanţi vor fi post-doctoranzi şi alţi tineri cercetători. Masteranzii şi doctoranzii vor fi tineri în vîrstă de pînă la 30 de ani, iar postdoctoranzii şi ceilalţi tineri cercetători - pînă la 35 de ani;

d) utilajul procurat va contribui la crearea unei infrastructuri de echipament de caracterizare sau tehnologic de importanţă naţională în domeniul respectiv şi de utilizare comună;

e) se admite ca, la prezentarea propunerii de proiect, masteranzii să nu fie nominalizati, adică să se indice doar numărul acestora.

Prioritate vor avea proiectele cu caracter interdisciplinar.

 

3. Proiectelor în sfera ştiinţei şi inovării pentru tineri cercetători conform direcţiilor strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării.

Termenul de realizare a unui proiect nu va depăşi 2 ani. Costul unui proiect va fi pînă la 150,0 mii lei anual.

Propunerea de proiect va include următoarele condiţii:

a) conducătorul de proiect este doctor în ştiinţe, în vîrstă de pînă la 35 de ani;

b) la realizarea proiectului vor participa cel puţin 4 tineri, inclusiv nu mai puţin de 50 la sută masteranzi şi doctoranzi, în vîrstă de pînă la 30 de ani;

c) baza tehnico-materială a laboratorului sau centrului, la care se vor efectua cercetările, va corespunde cerinţelor privind pregătirea cadrelor ştiinţifice la nivel modern;

d) se admite ca, la prezentarea propunerii de proiect, masteranzii să nu fie nominalizati. Totodată, contractul de finanţare al proiectului cîştigător nu va fi semnat, dacă la acel moment numele masteranzilor nu vor fi cunoscute.

 

4. Proiectelor de cercetare ştiinţifică fundamentală şi cercetare ştiinţifică aplicată în sfera ştiinţei şi inovării, conform următoarelor direcţii strategice:

a) Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul integrării europene (costul total al, proiectelor nu va depăşi suma de 700,0 mii lei pentru cercetări fundamentale şi 1300,0 mii lei pentru cercetări aplicate);

b) Valorificarea resurselor umane, naturale şiminformaţionale pentru dezvoltarea durabilă (costul total al proiectelor nu va depăşi 5800,0 mii lei pentru cercetări aplicate);

c) Biomedicina , farmaceutica, menţinerea şi fortificarea sănătăţii (costul total al, proiectelor nu va depăşi suma de 250,0 mii lei pentru cercetări fundamentale şi 6400,0 mii lei pentru cercetări aplicate).

Termenul de realizare a unui proiect nu va depăşi un an.

 

 Concepţiile de program, propunerile de proiecte, perfectate în corespundere cu formularele-tip, se prezintă la Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică în limba de stat, pe suport de hîrtie în două exemplare, anexându-se informaţia despre proiect în limba engleză pînă la 2 pagini, ce va include rezumatul proiectului, obiectivele, rezultatele estimate, impactul ştiinţific şi socio-economic al lor, noutatea investigaţiilor, importanţa cercetărilor în plan naţional şi internaţional, modul de implementare, publicaţiile relevante (Direcţia politici, management şi monitorizare în sfera ştiinţei şi inovării, biroul 327, tel: 27-45-00, 27-27-58, pe adresa: bd. Ştefan cel Mare, nr.1).  Concomitent concepţiile programelor de stat şi propunerile de proiecte se înregistrează de către autor (conducător) pe site-ul www.expert.asm.md (telefoane de contact 73-33-10, 73-33-01). 

La concurs pot participa organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, acreditate de către Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare.

Data-limită de prezentare a concepţiilor de program, propunerilor de proiecte pentru echipament, pentru  tineri cercetători, pentru proiecte de cercetare ştiinţifică fundamentală şi proiecte ştiinţifice aplicate  – „4” mai  2009, ora 1700.

Formularul tip pentru concepţiile de program

Formularutl tip pentru propunerile de proiecte

Directiile strategice