Şedinţa festivă a CSŞDT – conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al A.Ş.M. poetului Grigore Vieru

2007-08-24

La 30 august curent, începînd cu ora 10.00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare, 1, et. 1) va avea loc şedinţa festivă a CSŞDT al A.Ş.M., consacrată sărbătorii naţionale „Limba noastră”. În cadrul acestei manifestări va fi conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al A.Ş.M. ilustrului poet Grigore Vieru, membru corespondent al Academiei Române, scriitor al poporului din Republica Moldova, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea literaturii naţionale şi completarea tezaurului literar cu opere remarcabile.

Poetul Grigore Vieru face parte din generaţia şaizecistă de scriitori care şi-a adus obolul la dezvoltarea literaturii din spaţiul dintre Prut şi Nistru: anume în acea perioadă literatura revine pe un făgaş al valorilor estetice, detaşîndu-se de opresiunea ideologică. Vîrful de lance în proză a fost Ion Druţă, în poezie - Grigore Vieru. Ion Druţă a reorientat literatura spre spiritualitatea autohtonă, spre legătura cu memoria. Grigore Vieru, la rîndul său, a promovat această relaţie prin intermediul poeziei. A contribuit la restabilirea legămîntului cu literatura clasică.

În volumul „Numele tău” (1968) Grigore Vieru a trasat direcţiile din creaţia sa ulterioară: cîntece despre pămînt, cîntece despre mama, cîntece despre iubire – în jurul acestor subiecte se constituie opera sa literară cu o mare forţă de atracţie. În acest sens distinsul critic şi istoric literar român Teodor Codreanu consideră că Grigore Vieru este scriitorul cu cei mai mulţi cititori.

Noul Doctor Honoris Causa al A.Ş.M. este deţinătorul „Diplomei de Onoare „Andersen” a Consiliului Internaţional de Literatură pentru Copii şi Tineret, laureat al Premiului internaţional pentru poezie „Lucian Blaga”, al Premiului „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A fost distins cu cea mai înaltă distincţie de stat a ţării noastre „Ordinul Republicii”.

La ceremonialul de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa poetului Grigore Vieru sunt invitaţi membrii CSŞDT, membrii Asambleei din cadrul Secţiei de Ştiinţe Umanistice şi Arte, directorii institutelor din sfera ştiinţei şi inovării, subordonate A.Ş.M., precum şi cercetătorii ştiinţifici ai Institutului de Filologie.