Sunt încă proaspete impresiile privind alegerile de la finele anului trecut ale conducerii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, noii componenţe a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (CSŞDT), secţiilor şi Asambleei A.Ş.M. în legătură cu expirarea mandatului reprezentanţilor acestora. Dar iată că vine rîndul altor alegeri – ale directorilor instituţiilor de cercetare din cadrul Academiei de Ştiinţe. Această problemă a fost examinată la ultima şedinţă a CSŞDT al A.Ş.M., care a luat o hotărîre în acest sens: au fost înregistraţi candidaţii la funcţia de directori ai institutelor academice, concurs anunţat anterior.
Astfel, în calitate de candidaţi la aceste posturi de conducere ale instituţiilor academice au fost înscrise următoarele persoane : dr. hab. Svetlana Cojocaru şi dr. Sergiu Cataranciuc – Institutul de Matematică şi Informatică; dr. Valentina Fetiniuc şi dr. Sergiu Ciobanu – Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică; membru cor. Leonid Culiuc şi dr. hab. Vladimir Ţurcan – Institutul de Fizică Aplicată; dr. hab. Anatol Sidorenco – Institutul de Inginerie Electronică şi Tehnologii Industriale; dr. hab. Vasile Alcaz – Institutul de Geologie şi Seismologie; dr. hab. Vladimir Berzan şi dr. Nicolae Covalenco – Institutul de Energetică; dr. hab. Leonid Voloşciuc – Institutul de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică; dr. hab. Nicolae Barbacar – Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor; dr. hab. Tudor Lupaşcu – Institutul de Chimie; dr. Valentina Ciochină – Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie; acad. Tatiana Constantinov, dr. hab. Constantin Mihăilescu şi dr. Ilie Boian – Institutul de Ecologie şi Geografie; acad. Ion Toderaş – Institutul de Zoologie; acad. Valeriu Rudic – Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie; dr. Alexandru Teleuţă – Grădina Botanică (Institut); dr. Ion Jarcuţchi – Institutul de Istorie, Stat şi Drept; dr. Aurica Hanganu, dr. Ana Bantoş şi dr. Vasile Bahnaru – Institutul de Filologie; dr. Varvara Buzilă şi dr. hab. Gheorghe Postică – Institutul Patrimoniului Cultural; dr. Victor Ţvircun – Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice.
Conform aceleaşi hotărîri Secţiile de Ştiinţe ale A.Ş.M. au fost obligate să prezinte la CSŞDT orarul de convocare a adunărilor cercetătorilor ştiinţifici din institute (1 – 24 aprilie 2009) privind examinarea programelor de activitate a candidaţilor la funcţia de director pentru următorii 4 ani, precum şi orarul adunărilor Secţiilor de Ştiinţe în perioada 28 aprilie – 8 mai 2009 în vederea alegerii acestora conform listei nominalizate.
În cadrul şedinţei Consiliului Suprem au fost examinate şi alte chestiuni de actualitate. S-a aprobat proiectul de cercetare „Evaluarea riscurilor şi prognozarea dezvoltării durabile a sectorului agroalimentar în contextul asigurării securităţii alimentare a ţării” (conducător – dr. Victor Moroz), înaintat de Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică pentru finanţare în 2009. Totodată, printr-o decizie aparte a fost acceptat contractul de fuziune prin absorbţie a Centrului de Metrologie şi Metode Analitice de Cercetare de către Institutul de Chimie al A.Ş.M.
În centrul atenţiei membrilor CSŞDT au fost şi alte două subiecte referitor la aprobarea unor proiecte de transfer tehnologic pentru anul 2009 şi proiecte de inovare şi transfer tehnologic ce vor fi realizate în cadrul Parcului ştiinţifico-tehnologic „Academica”.
Tatiana Rotaru
|