Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Menţinerea ritmurilor de dezvoltare a ştiinţei din ultimii ani va fi posibilă datorită asigurării nivelului actual de finanţare a ramurii, în condiţiile păstrării stabilităţii economice şi politice a ţării. Fără stabilitate politică nu va fi creştere economică şi, respectiv, şi o continuare a şirurilor progresive.
O declaraţie în acest sens a făcut astăzi prim-ministrul Zinaida Greceanîi, la Sesiunea a X-ea de dare de seamă pentru anul 2008 a Asambleei Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), transmite MOLDPRES.
În acest sens, premierul a menţionat că în anul trecut alocaţiile lunare penru ştiinţă le-au depăşit pe cele pentru întreg anul 2001. Greceanîi a specificat că în aceşti 8 ani finanţarea ştiinţei a crescut anual de 1,4 ori, accentuînd că şi în următorii ani această progresie geometrică va fi respectată, în conformitate cu prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare şi ale Acordului de parteneriat încheiat recent între Guvern şi AŞM pentru anii 2009-2012.
În context, prim-ministrul a subliniat că adoptarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare a constituit punctul de pornire pentru procesul de reformare şi opimizare a sistemului ştiinţific.
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca a spus că în ultimii 8 ani în Moldova a avut loc o schimbare radicală a comunităţii ştiinţifice. În perioada de referinţă, au fost majorate alocaţiile bugetare pentru domeniul cercetărilor ştiinţifice, au crescut salariile, bursele şi indemnizaţiile savanţilor, iar numărul tinerilor cercetători de pînă la 35 de ani a sporit de la 7 la 30 %.
Sesiunea a X-ea a Asambleei AŞM s-a încheiat cu decernarea festivă a premiilor laureaţilor concursurilor, organizate de Academie, pentru lucrările ştiinţifice de valoare ale anului 2008 (seniori); pentru cele mai bune lucrări ştiinţifice ale tinerilor cercetători; pentru jurnalişti.
În 2009, pentru sfera ştiinţei şi inovării, învăţămînt şi investiţii capitale au fost alocate surse bugetare în mărime de 528 mln lei (peste 39 mln euro), ceea ce constituie 0,8 la sută din produsul intern brut (PIB). În 2012 indicatorul respectiv urmează să atingă 1 la sută din PIB.
Sursa: Moldpres |