Vineri, la 30 ianuarie 2009, începînd cu ora 14.00, în Sala Mică a Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „A. Lupan” a A.Ş.M., va avea loc cea de a 2-a şedinţă comună de lucru a savanţilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu consulii şi ataşaţii pe probleme economico-comerciale din cadrul ambasadelor, acreditate la Chişinău, membri ai „Trade Club Moldova”. Amintim că prima şedinţă de lucru avut loc în februarie 2008 şi a vizat realizările cercetătorilor din domeniul ştiinţelor fizice şi inginereşti.
Seminarul îşi propune drept scop examinarea posibilităţii de comercializare a unor rezultate remarcabile, obţinute de către cercetătorii din sfera agriculturii, precum şi stabilirea unor relaţii de cooperare cu parteneri de peste hotare.
La întîlnire sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Serviciul de presă al A.Ş.M. |