Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat implicarea cetăţenilor din întreaga lume în implementarea unui proiect mondial, prin care ar trebui să fie luate măsuri de prevenire a procesului de încălzire globală. Reprezentanţii ONU se adresează către liceele din lume să participe la discutarea problemei efectelor încălzirii globale. Cu mare interes s-au antrenat în această acţiune şi elevii de la Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care şi-au aprofundat cunoştinţele la disciplinele „Retorica şi Dezbateri academice”, „Educaţie ecologică” şi au organizat mai multe acţiuni cu extindere în comunitate.
În cadrul dezbaterilor publice organizate liceenii au ajuns la concluzia că lumea trece prin multe crize şi cauza lor ar trebui căutată în fiecare dintre noi: prea mult consumam, dar mai puţin producem. În acest context oamenii de ştiinţa au ajuns deja la un consens: schimbarea climei se datorează în mare activităţilor desfăşurate de om. În acest sens liceenii noştri s-au implicat activ în cercetarea problemei încălzirii globale şi consecinţelor acesteia asupra viitorului Terrei. Pe parcursul a trei luni ei au elaborat 10 mini-proiecte, au prezentat 3 foto-eseuri, au întocmit 10 demersuri către aleşii locali. Destul de eficiente s-au dovedit a fi întîlnirile cu persoanele-resursă, publicarea a 3 articole în mass-media, elaborarea a 3 planuri de lecţii, prezentarea cazurilor afirmator şi negator la moţiunea: „Lumea ar trebui să elaboreze planuri de stopare a procesului de încălzire globală” .
Dar cele mai eficiente constituie producerea de filme, 6 video PSA, 20 video-interviuri, 4 mash-up-uri, 4 video-jocuri, precum şi 2 înregistrări de cîntece. De asemenea, au fost create 3 site-uri, 2 blog-uri, peste 20 de spoturi publicitare etc.
La începutul anului 2009 au fost prezentate rezultatele participării instituţiilor preuniversitare din întreaga lume la acţiunea de prevenire a procesului de încălzire globală, pe adresa http://www.thepeoplespeak.org/activities/global-debates/total-points-fall-2008.html. Ne-am bucurat nespus, aflînd de pe acest site că Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei s-a plasat pe locul II, acumulînd 16425 puncte, fiind depăşiţi doar de un liceu cu tradiţii din SUA - Hobby School. În total s-au implicat la implementarea proiectului global 48 de licee din lume. Noi am colaborat eficient cu mai multe licee din Republica Moldova în această acţiune, care s-au prezentat şi ei foarte activ la nivel internaţional: Liceul „Gaudeamus” – 15.525 puncte; Gimnaziul Pro Succes – 13.825 puncte; Liceul „Mircea Eliade” – 13.375 puncte – toate din Chişinău; Liceul „Ştefan cel Mare”, Călăraşi – 13.225 puncte; Liceul Prometeu-Prim – 12.200 puncte, Chişinău; Liceul „V Alecsandri”, Călăraşi – 8.325 puncte; Liceul „Orizont”, Chişinău - 4.450 puncte.
În prima jumătate a anului 2009, proiectul se va desfăşura în a doua etapă, în cadrul căruia va fi pusă în dezbatere moţiunea: „Statele dezvoltate ar trebui să fie responsabile de stoparea procesului de încălzire globală”. De asemenea, liceenii vor întreprinde un şir de acţiuni în comunitate, iar cîştigătorii vor participa la întrunirea mondială, ce se va desfăşura în sediul ONU de la New York, preconizată pentru luna iulie.
Participînd în asemenea proiecte, liceenii studiază cu interes problema nominalizată, învaţă şi obţin anumite abilităţi, dar şi-şi formează unele competenţe, care le vor prinde bine în viaţa cotidiană.
Ludmila Perciuleac,
directorul Liceului Academiei de Ştiinţe a Moldovei |