Premiera nationala a filmului documentar de lung metraj "Ion Druta. Luminarea Recunostintei" a avut loc miercuri seara la Chisinau. La premiera au participat citeva zeci de spectatori, intre care si Presedintele tarii, Vladimir Voronin, vicepremierul Victor Stepaniuc, deputati in Parlament, reprezentanti ai corpului diplomatic acreditat in Moldova, oameni de cultura, precum si protagonistul filmului, scriitorul-academician Ion Druta.
Rafael Agadjanean, regizorul filmului, a precizat pentru jurnalisti ca pelicula, consacrata Anului Ion Druta in R. Moldova, a fost realizata pe parcursul a trei luni, din septembrie pina in noiembrie anul curent. Filmarile au avut loc la Moscova, unde maestrul Druta este stabilit cu traiul in ultimii 50 de ani, la Sankt-Petersburg, unde au fost montate unele piese ale autorului, in Horodiste, raionul Donduseni, satul de bastina al scriitorului-academician, etc. Potrivit lui Agadjanean, in noiembrie documentarul "Ion Druta. Luminarea Recunostintei" a participat la Festivalul International de filme "Listopad" din Belarus. Evenimentul a reunit 24 de state.
Dupa proiectarea peliculei, maestrul Ion Druta a spus ca filmul i-a lasat "o impresie dramatica". In opinia maestrului, pelicula reprezinta "o impletitura a destinului unui om cu destinul unui neam".
Documentarul a fost realizat la Studioul artistic "Moldova-Film", dupa scenariul regretatului Ilie Telescu. In film s-au mai produs Ion Ungureanu, Mihail Dolgan, Victor Andon, Serghei Iurski s.a.
2008 a fost declarat Anul Ion Druta in R. Moldova, sub auspiciile sefului statului, Vladimir Voronin. La 3 septembrie, scriitorul-academician a celebrat 80 de ani de la nastere. In context, pe 27 si 28 decembrie la Teatrul National de Opera si Balet va fi prezentat in premiera spectacolul muzical-dramatic "Maria Cantemir. Ultima dragoste a lui Petru cel Mare", montat dupa una dintre ultimele piese scrise de Ion Druta.
http://www.moldova-suverana.md/ |