Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare anunţă demararea procedurii de evaluare a revistelor ştiinţifice.
Revistele care pretind la statutul de publicaţie ştiinţifică de profil vor depune, în mod obligatoriu, un dosar, care va consta dintr-un formular de aplicare completat şi documente confirmative, în corespundere cu „Regulamentul cu privire la evaluarea şi clasificarea revistelor ştiinţifice”, aprobat prin hotărârea comună a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare nr. 212 din 6 noiembrie 2008.
În urma evaluării va fi întocmită Lista publicaţiilor ştiinţifice de profil, în care vor fi incluse doar revistele ce vor corespunde criteriilor stabilite şi vor acumula punctaj suficient în conformitate cu actul normativ sus-menţionat.
Dosarele pot fi depuse până la data de 1 februarie 2009 la Direcţia politici, management şi monitorizare a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare nr. 1, bir. 324).
Formularul de aplicare şi informaţia detaliată privind procedura de evaluare a revistelor pot fi accesate la adresa: http://www.asm.md/administrator/fisiere/activitati/f154.pdf sau http://www.cnaa.acad.md/normative-acts/reg_evaluare_reviste/.
Telefoane de contact pentru informaţii suplimentare: 27-06-14. |