Anul scriitorului Ion Druţă, declarat ca atare de Parlamentul Republicii Moldova şi susţinut de Guvern printr-un Program naţional de acţiuni cultural-artistice şi ştiinţifice, finisează în această săptămînă cu alte evenimente de anvergură. Ne vom referi mai întîi la lansarea primelor 2 volume ale Operelor complete ale scriitorului-academician Ion Druţă, apărute sub auspiciile Editurii „Cartea Moldovei”, manifestare ce s-a desfăşurat la 23 decembrie în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
În cuvîntul său de deschidere acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., l-a felicitat cordial pe maestrul Ion Druţă cu acest eveniment remarcabil, opera căruia i-a adunat din nou în Sala Azurie pe împătimiţii săi cititori de diferite vîrste – de la liceeni şi studenţi pînă la profesori şi academicieni. Nu demult aici a fost lansat volumul Fenomenul artistic Ion Druţă din colecţia „Academica”, sub îngrijirea acad. Mihail Dolgan, şi iată din nou un prilej fericit de a ne bucura de o nouă întîlnire cu cel mai mare prozator al moldovenilor. Primele 2 volume (proza scurtă, piesa Păsările tinereţii noastre, romanul Clopotniţa şi altele), pregătite şi editate cu mult suflet de echipa Editurii „Cartea Moldovei”, ne întorc în urmă cu 3-4 decenii, cînd savuram lecturînd aceste lucrări, care ne-au dat speranţă de viaţă într-un viitor mai bun pentru poporul nostru.
În acest sens, prezent la manifestare dl Victor Stepaniuc, vice-prim-ministru al R.M., a specificat că opera druţiană reprezintă însemnul continuităţii noastre în acest areal geografic, ne îndeamnă să contemplăm nu doar trecutul istoric, dar şi să medităm serios asupra viitorului ce ne aşteaptă. Iată de ce consideră judicioasă trecerea firească de la Anul 2008 (Anul Ion Druţă) la Anul 2009, care vine să consemneze 650 de ani de la formarea Statului Moldovenesc. Este extraordinară această trecere de la opera unuia dintre cei mai importanţi înaintaşi ai noştri la opera unui neam întreg, care a cunoscut deopotrivă clipe de glorie şi declin, întuneric şi înălţare.
Frumoase cuvinte de felicitare au adresat scriitorului şi colectivului editorial al „Cărţii Moldovei” academicienii Haralambie Corbu şi Mihail Dolgan, cercetători şi istorici literari, care au prefaţat aceste volume ale Operelor complete, subliniind importanţa şi actualitatea scrisului druţian ce va dăinui în timp.
Scriitoarea Raisa Suveică, directorul Editurii „Cartea Moldovei”, a menţionat faptul că Operele complete în 8 volume (celelalte 6 volume vor apărea în 2009-2010) ale scriitorului Ion Druţă pentru prima dată în ultimele două decenii ele vor ajunge în fiecare bibliotecă din ţară, deci la toţi cititorii interesaţi de aceste lucrări.
Săptămîna aceasta vom mai asista încă la două evenimente de excepţie cu caracter de premieră: filmul documentar „Ion Druţă” - la cinematograful „Patria” şi spectacolul „Nunta domnească”, inspirat de o lucrare a maestrului, ce va fi montat sub auspiciile Teatrului Naţional de Operă şi Balet.
Tatiana Rotaru |