Următoarea ediţie a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată în luna mai 2006, de Canalul de televiziune Moldova 1, va fi pusă pe post astăzi, 12 decembrie curent, începînd cu ora 22.30. Telespectatorii sunt invitaţi să facă o vizită virtuală în laboratorul chimia terpenoidelor, condus de acad. Pavel Vlad, din cadrul Institutului de Chimie al A.Ş.M. Tema abordată Arome şi parfumuri vizează metodele de sintetizare a compuşilor organici, implementaţi în industria tutunului şi a parfumeriei. La emisiune participă, de asemenea, dr. hab. în chimie Ion Dragalin, cercetător ştiinţific superior din cadrul acestui laborator.
Autorii emisiunii – regizorul Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan – vor prezenta şi un alt subiect ce ţine de genetica moleculară, avîndu-i în calitate de interlocutori pe dr. în chimie Lidia Tumanov şi Nicolae Barbacaru, dr. hab. în biologie, vicedirector al Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor al A.Ş.M. Dialogul se va axa pe noi date privind etiologia cancerului mamar şi metodele de determinare a riscului genetic de îmbolnăvire de hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, poliartrită şi ulcer stomacal.
Serviciul de presă al A.Ş.M.
|