Noi descoperiri arheologice la cetatea Histria

2007-07-18

Cercetările sistematice din acest an de la cetatea Histria au început în urmă cu aprox. două săptămîni şi, potrivit şefului de şantier, Alexandru Suceveanu, au apărut, deja, primele descoperiri. În cadrul acestei noi campanii sistematice de cercetare, se realizează săpături atît extramuros (în afara zidurilor cetăţii), cît şi în incinta cetăţii. „În afara zidurilor cetăţii, într-un sector foarte important, care a adus rezultate extraordinare şi pînă în prezent, s-a ajuns cu cercetarea pînă în perioada greacă. A apărut un portic, care înconjoară o construcţie religioasă, sub care a fost scoasă la suprafaţă o casă. Acum o jumătate de oră (n.r. ieri), s-a găsit o monedă pe care o vom cerceta, pentru a ne da seama din ce perioadă face parte”, a declarat Alexandru Suceveanu. De asemenea, cercetătorii realizează săpături, tot extramuros, pentru delimitarea zonei de sud a cetăţii.

În interiorul cetăţii, arheologii au descoperit şi un vas întreg de epocă romană. În acelaşi sector, cercetătorii au reuşit să realizeze o cronologie pentru perioada greacă.

Ultimul sector cercetat în cadrul campaniei din acest an este cel al aşa-numitei bazilici „Florescu”, sub care s-a găsit, mai demult, un podium, înconjurat de un zid. „Acum apar detalii din perioade intermediare, dintre acest podium, care datează din perioada de început a epocii romane şi care este singura construcţie religioasă, şi bazilica creştină de mai tîrziu”, a adăugat Alexandru Suceveanu.

În acest an, la cetatea Histria, desfăşoară săpături arheologice specialişti din cadrul unor importante instituţii de profil din ţară: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”.

Alina CIUFU (alina.capelariu@telegrafonline.ro)

Cкачать