La ultima şedinţă a Comitetului reprezentanţilor plenipotenţiari ai statelor-membre ale Institutului Unificat de Cercetări Nucleare (IUCN) din Dubna, regiunea Moscovei, cu statut de Centru internaţional de excelenţă, a fost abordată problema datoriilor acumulate de Republica Moldova pe parcurs de 12 ani (1992 -2003), care nu şi-a onorat obligaţiunile de a achita cotizaţiile de ţară-membră. Astfel, această datorie, după unele rectificări şi plăţile efectuate pe parcursul ultimilor ani, constituia la moment circa 670 mii de dolari SUA, o sumă destul de importantă pentru o ţară mică în tranziţie.
Prezenţi la această şedinţă membrul corespondent Ion Tighineanu, vicepreşedinte al A.Ş.M. şi reprezentant plenipotenţiar al Guvernului Republicii Moldova la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, şi academicianul Vsevolod Moscalenco, colaborator ştiinţific principal în Laboratorul de fizică teoretică „N. Bogoliubov” din cadrul acestuia, au solicitat distinsului Comitet al celor 18 state membre şi a 5 membri asociaţi să anuleze ţării noastre datoriile istorice. Toţi membrii acestui organ administrativ comun au votat unanim în favoarea acestei solicitări graţie contribuţiei aduse de savanţii moldoveni la cercetările comune din cadrul diverselor proiecte, promovate de Centrul internaţional IUCN.
Bunăoară, academicianul fizician Vsevolod Moscalenco, savant de talie mondială, munceşte aici cu unele întreruperi aproape două decenii, inclusiv 14 ani în calitate de reprezentant plenipotenţiar al ţării noastre în acest institut. În Centrul internaţional de excelenţă de la Dubna au făcut stagii şi au susţinut teze de doctor în ştiinţe mai mulţi tineri talentaţi din Republica Moldova. Actualmente patru tineri din cadrul Universităţii A.Ş.M. sunt delegaţi la IUCN în scopul perfectării lucrărilor de masterat. În prezent pe continentul european există doar două centre de excelenţă de cercetări nucleare, cel de al doilea - CERN - fiind plasat lîngă Geneva.
Anularea datoriei istorice de 670 mii de dolari SUA va scuti bugetul ţării noastre de această povară apăsătoare, totodată, va permite extinderea participării savanţilor moldoveni la diverse proiecte de cercetare-inovare din cadrul IUCN şi la pregătirea mai multor cadre tinere de cercetători din diverse domenii ale activităţii umane.
Tatiana Rotaru |