Academicianul Vladislav Homici – dublu onorat la Chişinău

2008-11-05
 

La 4 noiembrie curent a avut loc şedinţa comună a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. şi a Secţiei de Ştiinţe Fizice şi Inginereşti a A.Ş.M., consacrată decernării titlului de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei acad. Vladislav Homich, membru al Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Rusiei, vicedirector al Institutului de Electrofizică şi Electroenergetică al A.Ş.R.

În cuvîntul său de deschidere acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., s-a referit la relaţiile de colaborare moldo-ruse în domeniul cercetării, la activitatea ştiinţifică a omagiatului, care a susţinut considerabil cercetarea din ţara noastră. În acest sens Vladislav Homich s-a manifestat în perioada, în care a condus în calitate de preşedinte Consiliul Fondului pentru Cercetări Fundamentale din Rusia. Anume în acest timp, după încheierea Acordului de colaborare dintre A.Ş.M. şi fondul nominalizat, cooperarea dintre savanţii moldoveni şi cei ruşi a cunoscut o ascensiune. În anii 2006-2007, bunăoară, au fost realizate 44 de proiecte de cercetări comune în domeniile fizicii, biologiei, ecologiei, matematicii etc. În prezent alte 45 de proiecte sunt în derulare în valoare de circa 20 milioane de ruble.

Tradiţionalul Laudatio a rostit de la tribuna şedinţei membrul corespondent Ion Tighineanu, vicepreşedintele A.Ş.M. Referindu-se la activitatea ştiinţifică a omagiatului, vorbitorul a menţionat că lucrările teoretice şi fundamentale ale acad. Vladislav Homich au jucat un rol de bază la crearea şi dezvoltarea unui domeniu nou al ştiinţei fundamentale – optica laser la intensităţi mari. Pentru prima dată savantul a demonstrat posibilitatea utilizării diferitelor tipuri de structuri poroase şi agenţi termici, inclusiv a celor din metale lichide, pentru răcirea elementelor. A elaborat o clasă întreagă de elemente noi durabile, care şi-au găsit aplicare în diferite domenii ale ştiinţei.

De numele acad. Vladislav Homich ţin noile cercetări fundamentale, elaborarea şi crearea dispozitivelor electrofizice şi proceselor noi, bazate pe formarea mediului de plasmă pentru dezintegrarea deşeurilor cu toxicitate ridicată (biologice, medicinale etc.); un set original de aparate pentru diagnosticarea proceselor fizico-chimice, care decurg în plasmă. O direcţie importantă a activităţii savantului şi a colectivului condus de el constituie cercetările din energetică şi influenţa ei asupra mediului. A participat personal la crearea unui laborator mobil pentru studierea mediului şi a componenţei fizico-chimice a atmosferei.

Vladislav Homich este autor a peste 200 de lucrări ştiinţifice şi a 36 brevete de invenţie. A pregătit 9 doctori şi doctori habilitaţi. Activitatea prodigioasă a savantului a fost apreciată cu diferite distincţii ştiinţifice, inclusiv Premiul de Stat al U.R.S.S. (1982) şi al Federaţiei Ruse (2003) în domeniul ştiinţei şi tehnicii. În vizita precedentă la Chişinău, Preşedintelui ţării, Vladimir Voronin, l-a decorat pe Vladislav Homich cu Ordinul de Onoare pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea ştiinţei în Republica Moldova (2006).

În continuare omagiatului i-au fost înmînate însemnele de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Este cel de al 53-lea purtător al acestui titlu onorific din numărul savanţilor consacraţi ai Rusiei, României, Ucrainei, Poloniei, Franţei, Germaniei, Belgiei, Israelului etc., fapt ce sporeşte prestigiul şi potenţialul forului ştiinţific moldovenesc.

Tatiana Rotaru