Manifestările ştiinţifice principale preconizate în organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării în perioada 22 – 28 septembrie 2008

2008-09-20
  1. Seminarul ştiinţific, în cadrul căruia va fi examinată teza cu titlul „Management strategic al dezvoltării regionale în contextul integrării în spaţiul european”, înaintată de dl Andrei Popa, pentru conferirea gradului ştiinţific de doctor habilitat în economie, 22 septembrie, ora 15.00. Seminarul va avea loc la IEFS, Sala de şedinţe, bir. 303, str. Ion Creangă, 45;
  2. Conferinţa ştiinţifică internaţională „Materials Science and Condensed Matter Physics” MSCMP – 2008, 23 - 26 septembrie, Institutul de Fizică Aplicată, Sala de conferinţe a Bibliotecii Ştiinţifice Centrale a A.Ş.M., str. Academiei, 5;
  3. Seminarul comun cu tema „Ridicarea rolului şi eficienţei investiţiilor de stat în creşterea economică durabilă” din cadrul Programului de stat Elaborarea mecanismelor şi metodelor de stimulare a creşterii economice, de reducere a sărăciei şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii în contextul SCERS, Programului Naţional „Satul Moldovenesc” şi Planului de acţiuni „Republica Moldova – Uniunea Europeană”, 24 septembrie, ora 14.00, în incinta IMI, Sala de conferinţe, str. Academiei, 5;
  4. Conferinţa ştiinţifică internaţională „Păstrarea patrimoniului cultural în context european”, 25 şi 26 septembrie, ora 9.00, Institutul Patrimoniului Cultural, Comisia Naţională a R. Moldova pentru UNESCO, Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din R. Moldova „Nicolae Milescu Spătaru”, Sala mică de conferinţe, bd. Ştefan cel Mare, 1;
  5. Masa rotundă cu genericul „Competitivitatea produselor moldoveneşti şi principalele bariere existente în calea comerţului”, 25 septembrie, ora 14.00, în incinta IEFS, Sala de şedinţe, bir. 303, str. Ion Creangă, 45;
  6. Conferinţa ştiinţifică internaţională „Cincizeci şi cinci de ani de învăţămînt economic în R. Moldova”, 26 şi 27 septembrie curent, Academia de Studii Economice din Moldova, str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni, 59;
  7. Adunarea generală a Secţiei de Ştiinţe Agricole a A.Ş.M., 26 septembrie, ora 10.00, Sala mică de conferinţe, bd. Ştefan cel Mare, 1.