Cetăţi din Ţara Moldovei. Mică enciclopedie ilustrată

2008-09-15
 

Marţi, la 16 septembrie curent, începînd cu ora 15.00, în incinta Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (str. 31 august 1989, nr. 121 A) va avea loc lansarea cărţii, întitulată Cetăţi din Ţara Moldovei. Mică enciclopedie ilustrată. Autoarea lucrării este cunoscutul exeget din domeniu, arhitectul Mariana Şlapac, doctor habilitat în studiul artelor, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. A publicat circa 70 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 4 monografii. În anul 2004 i s-a înmînat premiul „Zoe Diaconescu” al Societăţii de Heraldică, Genealogie şi Arhivistica „Paul Gore” din Moldova; în 2005 – Diploma Consiliului Europei pentru cartea „Cetăţi medievale din Moldova”, care a intrat în lista a 10 - cele mai bune cărţi editate în Republica Moldova în anul 2004. Este Membru al Uniunii Arhitecţilor din Moldova, al Asociaţiei Arhitecţilor din Moldova, al Societăţii de Heraldică, Genealogie si Arhivistica „Paul Gore” din Moldova, al Organizaţiei ICOMOS Moldova, al Comisiei de Istoria Oraşelor din România, al Societăţii Numismaţilor din România, al Organizaţiei pan-europene de protecţie a patrimoniului „Europa Nostra” s.a.

Noua lucrare Cetăţi din Ţara Moldovei. Mică enciclopedie ilustrată a apărut în colecţia Enciclopediile Arc şi a fost ilustrată de pictorul Vladimir Melnic, a cărui expoziţie va fi inaugurată în aceeaşi zi.

Serviciul de presă al A.Ş.M.