China va continua să acorde Moldovei asistenţă tehnică nerambursabilă

2007-06-29

CHIŞINĂU, 28 iunie. /Coresp. "Novosti - Moldova" Dumitru Dimcioglo/. Acordul de cooperare economică şi tehnică, care prevede acordarea în anul curent Moldovei de către Guvernul Chinei a asistenţei nerambursabile de 1,2 milioane dolari, a fost semnat de ministrul economiei şi comerţului Igor Dodon şi Ambasadorul Republicii Populare Chineze în RM Gong Jianwe.

După cum i s-a comunicat joi agenţiei NOVOSTI-MOLDOVA la serviciul de presă al ministerului, cea mai mare parte din mijloace va fi direcţionată pentru achiziţionarea a 1500 de computere pentru şcolile din republică. Peste 300 mii de dolari vor fi transmise Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Sănătate Reproductivă, Genetică Medicală pentru procurarea echipamentului medical necesar.

Din anul 2001 pînă în 2007 Guvernul RPC a acordat Moldovei asistenţă tehnică nerambursabilă în valoare de circa trei milioane dolari. Cu aceste mijloace a fost procurat echipamentul necesar pentru Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare, deschis unicul în republică Centru de medicină tradiţională chineză.

Traducere de S.Scoarţă