Doctorului habilitat în ştiinţe agricole Ion Ţurcanu, consultant ştiinţific al Institutului de Cercetări pentru Pomicultură, i-a fost conferit titlul onorific „Doctor Honoris Cauza” al A.Ş.M. La 18 iulie curent a avut loc şedinţa comună în teritoriu a Biroului Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. şi a Biroului Secţiei de Ştiinţe Agricole a A.Ş.M., în cadrul căreia s-a desfăşurat ceremonia de înmînare a însemnelor de Doctor Honoris Causa acestui merituos savant.
A deschis manifestarea acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al A.Ş.M., care a dat o înaltă apreciere activităţii ştiinţifice a doctorului habilitat Ion Ţurcanu, omul care mai bine de o jumătate de secol a studiat cultura nucului în aspect genetic şi tehnologic.
În continuare acad. Simion Toma, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Agricole a A.Ş.M., a dat citire tradiţionalului Laudatio, evidenţiind punctele reper ale activităţii ştiinţifice ale lui Ion Ţurcanu, la care şi ne vom referi.
S-a născut la 7 ianuarie 1933 în satul Mihuleni, raionul Şoldăneşti. A absolvit Şcoala Agricolă din satul Saharna, apoi - facultatea de horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (România). În anii 1959-1961 este doctorand la Institutul de Cercetări pentru Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie din R.S.S.M. Din anul 1962 şi pînă în prezent a avansat mai în toate posturile ştiinţifice: cercetător ştiinţific inferior, superior, coordonator, principal, şef de secţie, director-adjunct pentru ştiinţă. În 1966 a susţinut teza de doctor în ştiinţe agricole; 1970 i s-a conferit titlul de conferenţiar cercetător; 1994 a susţinut teza de doctor habilitat în ştiinţe agricole; 1994 a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, România.
Dr. hab. Ion Ţurcanu, a specificat vorbitorul, este un ilustru savant în pomicultură. De 50 ani de ani cercetează cultura nucului în plan genetic şi tehnologic. A cercetat numeroase populaţii seminale de nuc din ţară (peste 50 mii de arbori de nuc în plin rod), a selectat şi a analizat în colecţii şi în diferite micro-culturi de concurs 219 tipuri valoroase de nuc cu perspectivă de extindere în producţie, inclusiv 18 soiuri din selecţia mondială. A creat şi omologat 7 soiuri autohtone de nuc - Chişinău, Cazacu, Cogălniceanu, Corjeuţi, Călăraşi, Costiujeni şi Schinoasa, ce-au alcătuit primul sortiment de nuc omologat în ţara noastră. A elaborat tehnologia de producere a materialului săditor de nuc altoit la scară industrială şi tehnologia de producere a nucilor în plantaţii pe bază de soi. Actualmente aceste elaborări se implementează pe larg în producţie.
A publicat circa 160 de lucrări fundamentale şi cu caracter aplicativ, inclusiv 10 cărţi şi monografii, dintre care 4 ediţii ale monografiei „Nucul” şi 3 ediţii – „Pomicultura practică”. Monografia „Nucul” este cartea de căpătâi a producătorilor de culturi nucifere din ţara noastră.
Ion Ţurcanu participă activ la pregătirea cadrelor de înaltă calificare. Sub conducerea dlui 7 persoane au susţinut tezele doctori în agricultură. Este unul dintre autorii „Legii cu privire la pomicultură” şi „Legii nucului”. A fost menţionat cu titlul onorific de „Om emerit”, medalia”Meritul civic”, numeroase distincţii la saloanele internaţionale şi naţionale de inventică şi produse noi.
Sub aplauzele tuturor celor prezenţi savantului Ion Ţurcanu i-au fost înmînate însemnele de „Doctor Honoris Cauza” al A.Ş.M. şi buchete de flori.
Felicitări! La mai mult şi la mai mare!
Serviciul de presă al A.Ş.M. |