În adresa Academiei de Ştiinţe a Moldovei a sosit nr. 6 al revistei „Science policy series” din anul curent, editată de UNESCO. În revistă sunt analizate modelele de activitate a Academiilor de Ştiinţe din lume sub diverse aspecte şi rolul lor în dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere.
În pagina 25 se menţionează că în iulie 2004 în Republica Moldova a fost adoptat Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, prin care la cele trei modele existente ale academiilor de ştiinţe s-a format al 4-lea model, al ţării noastre. Codul este un document complex, iar cele mai importante şi evidente inovaţii ale lui sunt considerate următoarele:
Guvernul a delegat Academiei competenţele de administrare a ştiinţei, totodată Academia Moldovei, prin constituirea Asambleei, a lărgit baza democratică a sistemului academic de gestionare a cercetărilor;
Guvernul şi Academia încheie un Acord de Parteneriat pe o durată de patru ani, în care se stabilesc direcţiile prioritare de cercetare şi cota de finanţare a ştiinţei, ceea ce asigură pentru comunitatea ştiinţifică din ţară un grad înalt de stabilitate;
Elementul cheie din Cod este considerat sistemul de acreditare, obligatoriu pentru toate organizaţiile ştiinţifice de stat, inclusiv şi toate universităţile, şi opţional pentru organizaţiile ştiinţifice private; cine nu este acreditat, nu este finanţat;
Toate instituţiile acreditate din domeniul ştiinţei, inovării şi educaţiei, împreună cu secţiile de ştiinţe ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, constituie subiectele structurii de guvernare a Academiei;
Codul concretizează locul şi rolul Agenţiei pentru Proprietatea Intelectuală în asigurarea protecţiei elaborărilor ştiinţifice şi comercializarea lor legală pentru a aduce beneficiu dezvoltării economiei naţionale şi autorilor.
În final, revista specifică că Codul s-a dovedit a fi un model reuşit de soluţionare a multiplelor probleme, cu care se confruntă sfera ştiinţei şi inovării din Republica Moldova, şi prezintă un exemplu deosebit pentru alte Academii, ce-au pornit pe calea revitalizării ştiinţei în vederea edificării societăţi bazate pe cunoaştere.
|