Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi Academia de Ştiinţe a Moldovei au organizat pe 22 mai curent, în sala de conferinţe a Grădinii Botanice a A.Ş.M., conferinţa de presă, consacrată Zilei mondiale a biodiversităţii. Actualmente problema conservării diversităţii biologice constituie una din principalele preocupări ale omenirii în Mileniul III. Menţinerea diversităţii biologice este necesară nu numai pentru asigurarea vieţii în prezent, dar şi pentru cea a generaţiile viitoare de oameni. Biodiversitatea asigură echilibrul ecologic regional şi global, garantează regenerarea resurselor biologice şi menţinerea calităţii mediului, necesare civilizaţiei umane.
În cuvîntul său de deschidere acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (pînă a fi ales în această funcţie a activat în calitate de ministru al ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului) a îndemnat pe cei prezenţi la conferinţa de presă şi prin intermediul lor - pe cititori, telespectatori şi radioascultători – să cunoască biodiversitatea şi s-o protejeze. În acest sens a amintit vorbitorul de Cartea Roşie pe care trebuie s-a deschidem cît mai des, s-o răsfoim ca să ne convingem de numărul de specii de plante şi animale dispărute şi pe care în prezent le ameninţă acest pericol. Preşedintele A.Ş.M. a menţionat drept succes editarea colecţiei Lumea vegetală şi lumea animală a Moldovei, în 8 volume, scoasă de sub tipar la Editura Ştiinţa, sub egida Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, realizată de un grup de savanţi biologi. Această lucrare nu demult a fost apreciată cu medalia de aur la al 36-lea Salon Internaţional de Invenţii, Tehnologii şi Produse Noi de la Geneva, la categoria ce include şi noutăţi editoriale. Totodată, colecţia a fost menţionată în cadrul acestui for internaţional cu Premiul (Cupa) Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică a Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România (unul din premiile oficiale ale Salonului), precum şi cu medalia de aur şi Diploma de excelenţă a Agenţiei Federale pentru Industrie a Rusiei (Rosprom). Deci, e un exemplu bun de conjugare a eforturilor intelectuale şi a posibilităţilor materiale a trei organizaţii, ce s-a soldat cu un succes impresionant comun. Această temă a fost completată în continuare de acad. Ion Toderaş, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M.
Dna Violeta Ivanov, ministru al ecologiei şi resurselor naturale, în informaţia prezentată în faţa jurnaliştilor, s-a referit la semnificaţia sărbătorii din anul curent ce se marchează cu genericul Biodiversitate şi agricultura. La etapa actuală de dezvoltare a Republicii Moldova, a specificat ministrul, există multiple dificultăţi de ordin socioeconomic şi totuşi protecţia mediului şi, în special, conservarea diversităţii biologice devin priorităţi ale politicii de stat. În scopul extinderii ariilor naturale protejate de stat, în acest fond au fost incluse 94705 ha de zone umede de importanţă internaţională, in special, lacurile Prutului de Jos, Nistrul de Jos (raioanele Căuşeni, Ştefan Vodă) şi Unguri-Holoşniţa (raioanele Ocniţa, Donduşeni, Soroca). Astfel, suprafaţa ariilor naturale protejate de stat a crescut de la 66476,7 ha sau 1,96% din teritoriul republicii pînă la 157227,4 ha sau 4,65%, depăşind cu mult procentul (2,4%) prevăzut în „Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova”. Dna Ivanov a vorbit şi despre acţiunile întreprinse de minister în vederea instruirii şi educaţiei ecologice a populaţiei noastre. În acest sens merită atenţie concursul cu genericul: Rîu curat de la sat la sat.
Dr. Alexandru Teleuţă a trecut în revistă studiile ştiinţifice realizate în cadrul acestui laborator natural, cum este Grădina Botanică, al cărui director este în prezent. Aceste cercetări, de asemenea, îşi propun drept scop păstrarea şi înmulţirea speciilor rare şi periclitate. Un eveniment va constitui construirea unei oranjerii moderne, proiectarea căreia va demara în curînd. Totodată, a specificat directorul Grădinii Botanice, una dintre cele mai eficiente căi privind conservarea diversităţii biologice rămîne crearea parcurilor naţionale, rezervaţiilor biosferei şi nu, în ultimul rînd, a reţelelor ecologice de nivel local şi naţional.
În continuare organizatorii conferinţei de presă au răspuns la întrebările jurnaliştilor. La finalul acestei întruniri reprezentanţii mass-media au fost invitaţi în excursie pe teritoriul Grădinii Botanice.
Serviciul de presă al A.Ş.M.
|